Obezitatea: o afecțiune supărătoare, caracterizată printr-un exces de grăsime corporală, care poate afecta nu doar sănătatea fizică, ci și cea psihică. Această problemă de sănătate tot mai răspândită are un impact profund asupra calității vieții, influențând nu doar aspectul fizic, ci și starea emoțională a persoanei. 

Deși frecvent confundată cu supraponderalitatea (care indică o greutate mai mare decât cea ideală pentru o anumită înălțime), obezitatea implică riscuri mult mai serioase, inclusiv dezvoltarea unor boli cronice precum diabetul, afecțiunile cardiace sau hipertensiunea arterială.

În majoritatea cazurilor obezitatea se instalează atunci când consumăm mai multe calorii decât ardem, iar surplusul de energie se depozitează sub formă de grăsime. Mai simplu spus, ea apare atunci când greutatea corporală crește mult peste limita normală, din cauza acumulării excesive de grăsime în corp. 

Tipuri și grade de obezitate

Obezitatea este caracterizată ca fiind o acumulare anormală sau excesivă de grăsime corporală, care poate afecta negativ sănătatea. Dincolo de această definiție, măsurarea obezității se face, de obicei, prin intermediul indicelui de masă corporală (IMC). Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), o persoană este considerată supraponderală dacă are un IMC între 25 și 29.9, iar obeză dacă are un IMC de 30 sau mai mare.

La rândul ei, obezitatea poate fi clasificată în funcție de severitate, dar și în funcție de distribuția grăsimii. Astfel, putem vorbi despre:

• Obezitate de gradul 1: IMC între 30 și 34,9
• Obezitate de gradul 2: IMC între 35 și 39,9
• Obezitate de gradul 3 (denumită și morbidă): IMC egal cu sau peste 40

De asemenea, obezitatea poate fi clasificată ca fiind: 

• Androidă sau abdominală, unde grăsimea se acumulează predominant în jurul abdomenului, fiind asociată cu un risc mai mare de boli cardiovasculare.
• Ginoidă, unde grăsimea este predominant localizată la nivelul coapselor și șoldurilor.

Cauzele obezității

Obezitatea este adesea rezultatul unei combinații de factori genetici, comportamentali, hormonali și de mediu. Aceștia influențează modul în care organismul acumulează și arde grăsimile. Prin înțelegerea lor, este mai ușor să adoptăm măsuri eficiente privind prevenirea și gestionarea obezității.

Mai nou, obezitatea este definită ca o disfuncție (funcționare perturbată) adipocitară (adipocit însemnând celula de grăsime) ca și număr și dimensiune (înmulțirea și creșterea în dimensiune a celulelor adipoase).

Obezitatea este o boală cu multiple consecințe negative asupra sănătății, fiind demonstrată relația de cauzalitate între obezitate și o serie de stări patologice respectiv boli, cum ar fi: dislipidemia (metabolismul grăsimilor din sânge), diabetul zaharat tip II, ateroscleroza sistemică, hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, accidentele vasculare cerebrale, arteriopatii obliterante ale membrelor inferioare, unele boli renale, reumatism degenerativ (bolile de uzură ale articulațiilor), alte boli metabolice de ex. hiperuricemia, nemaivorbind de stările patologice psihice și psihosociale cauzate de aceasta.

Printre cei mai comuni factori care contribuie la apariția obezității se numără:

1. Factori genetici
Predispoziția genetică joacă un rol important în metabolismul și depozitarea grăsimilor. Dacă unii membri ai familiei sunt supraponderali, riscul unei persoane din cadrul aceleiași familii de a dezvolta obezitate este mai mare. 

2. Dieta nesănătoasă
Consumul excesiv de alimente bogate în calorii, zahăr și grăsimi (cum ar fi dulciurile, băuturile carbogazoase, fast-food-ul) este o cauză frecventă a obezității. De multe ori, nu respectăm echilibrul alimentar și consumăm prea puține legume și fructe, înlocuindu-le cu alimente procesate hipercalorice. Acest exces caloric, însoțit de lipsa mișcării, duce la acumularea kilogramelor.

Un factor important este viteza de resorbție a alimentelor. În ceea ce privește conținutul de calorii conținute, sunt favorabile cele cu resorbție lentă, la care organismul are timp suficient să reacționeze cu secreție de insulină, în vederea scăderii glicemiei postprandiale.

3. Sedentarism
Lipsa activității fizice este o cauză majoră a obezității. Atunci când nu facem suficientă mișcare pentru a consuma caloriile ingerate, acestea sunt stocate sub formă de grăsime. Sedentarismul poate afecta  metabolismul, creând un cerc vicios care favorizează creșterea în greutate. 

În cazul unui efort fizic, mușchii antrenați în efort încep să ardă caloriile, scăzând glicemia (efect păstrat  chiar și după sistarea efortului timp de câteva ore). Studiile au demonstra, că activitatea fizică de minim 150 de minute pe săptămână are un efect net favorabil în prevenirea obezității și a bolilor asociate (diabet zaharat, boli cardio-vasculare, hipertensiune arterială, steatoză hepatică, dislipidemii etc.).

4. Factori hormonali și medicamentoși
Anumite afecțiuni medicale (precum hipotiroidismul sau sindromul Cushing) pot favoriza obezitatea. De asemenea, unele medicamente (inclusiv insulina, steroizii, antipsihoticele sau anticoncepționalele) pot contribui la creșterea în greutate.

5. Factori psihologici
Emoțiile joacă un rol mai semnificativ decât am crede în alimentația noastră. Stresul, depresia sau anxietatea pot duce la mâncatul compulsiv, crescând riscul de obezitate. Problemele de stimă de sine sau izolarea socială nu fac decât să agraveze situația, alimentând acest comportament nesănătos.

6. Factori de mediu
Atât obiceiurile alimentare, cât și nivelul de activitate fizică se formează adesea în familie. Un stil de viață nesănătos poate fi transmis din generație în generație, din mediu social în mediu social. Dincolo de factorii genetici, specialiștii subliniază că, dacă părinții au probleme cu greutatea, copiii au un risc crescut de a le urma exemplul. În plus, accesul limitat la alimente sănătoase și cultura fast-food-ului contribuie la obezitate.

Diagnosticarea și evaluarea obezității

Pentru a diagnostica obezitatea, medicul va analiza istoricul pacientului (ce mănâncă, câtă mișcare face, boli în familie etc.) și va efectua multiple teste și investigații. Printre acestea se numără indicele de masă corporală (IMC) și alte analize care ajută la evaluarea stării generale de sănătate.

Aceste metode vor să ofere o imagine completă asupra stării pacientului, ajutând la diagnosticarea și monitorizarea obezității și a complicațiilor asociate. Ele sunt:

1. Indicele de masă corporală (IMC)

Deși mai este cunoscut ca și „testul de obezitate,” IMC nu arată direct procentul de grăsime corporală. Mai degrabă, acesta este un instrument util pentru a evalua riscul excesului de greutate asupra sănătății.

Formula de calcul este simplă: IMC = greutatea (kg) / [înălțimea (m)]²

Iar rezultatele pot fi interpretate astfel:

• 18,5 - 24,9: Greutate sănătoasă
• 25 - 29,9: Supraponderalitate
• 30+: Obezitate

De reținut că IMC, ca și instrument, oferă o primă evaluare, dar nu ține cont de factori precum distribuția grăsimii și nu face diferența între masa musculară, oase și grăsime, fiind doar un punct de plecare în diagnosticare.

2. Metode inițiale de evaluare

Pentru o imagine mai detaliată asupra grăsimii corporale și riscurilor asociate, medicii se mai pot folosi și de:

• Circumferința taliei pacientului: Riscul crește la peste 80 cm la femei și 94 cm la bărbați.
• Raportul talie/șold al pacientului: Peste 0,81 la femei și 0,96 la bărbați indică un risc crescut de boli cardiovasculare.
• Teste de sânge: Nivelul de glicemie, colesterol, trigliceride ajută la evaluarea riscurilor metabolice.
• Grosimea pliului cutanat: Indicativ pentru excesul de grăsime subcutanată.

3. Investigații medicale de evaluare și monitorizare

• Analize hormonale: Pentru a exclude cauze precum hipotiroidismul sau sindromul Cushing.
• Funcția ficatului: Enzime hepatice pentru depistarea ficatului gras.
• Funcția renală și cardiovasculară: Tensiunea arterială, EKG, ecografie cardiacă.
• Evaluarea somnului: Poligrafie sau spirometrie pentru detectarea apneei de somn.

Complicațiile obezității

Obezitatea nu se rezumă doar la creșterea în greutate, ci aduce și riscuri semnificative pentru sănătate.

Un exces de grăsime corporală pune presiune pe oase și pe organele interne, crește inflamația și poate fi un factor de risc pentru cancer. De asemenea, obezitatea este asociată cu diabetul de tip 2 și multiple alte complicații, cum ar fi: boli de inimă, anumite tipuri de cancer, artrită sau chiar infertilitate.

Pe lângă riscurile fizice, obezitatea poate avea și consecințe psihologice. Stigmatizarea persoanelor obeze și bullying-ul pot duce la scăderea stimei de sine și la dificultăți în tratament. De aceea, abordarea completă a obezității trebuie să includă și aspectele psihologice.

Pe scurt, complicațiile obezității pot include:

• Diabet zaharat de tip 2
• Boli cardiovasculare
• Hipertensiune arterială
• Ateroscleroză coronariană
• Accidente vasculare cerebrale
• Anumite tipuri de cancer (mamar, endometrial, de colon)
• Boala vezicii biliare
• Boala ficatului gras
• Colesterol ridicat
• Apnee în somn și alte probleme respiratorii (astm bronșic)
• Artrită și alte afecțiuni locomotorii (artroză)
• Infertilitate
• Consecințe psihologice (depresie, anxietate, scăderea stimei de sine, stigmatizare)

Tratarea obezitatății

Tratamentul obezității este un proces complex și de durată, de multe ori multidisciplinară. De notat că acesta depinde mult de dorința pacientului de a face schimbări semnificative în stilul său de viață.

Scăderea în greutate și menținerea unei greutăți sănătoase presupun multă muncă, dedicație și un plan de tratament personalizat. Dacă pacientul este pregătit să înceapă tratamentul, medicul va stabili un obiectiv inițial de scădere în greutate.

Tratamentul poate include mai multe abordări, în funcție de nevoile fiecărui pacient. De regulă, acesta include

1. Educația alimentară: Se referă la adoptarea unui stil de viață sănătos. Scăderea în greutate este un proces gradual și necesită ajustarea constantă a obiceiurilor alimentare. Este esențial ca pacientul să înțeleagă legătura dintre mâncare și stres, de aceea acest proces poate fi susținut prin consiliere de nutriție și psihologică.

Important este ți să se țină cont de cantitatea de calorii consumate zilnic și de ritmul consumului (a se evita consumul de alimente înainte de culcare fiindcă grăsimile, în acest caz, se depozitatează, nefiind consumate în timpul nopții). Dacă este posibil, după mâncare ar trebui să se efectueze o activitate fizică ușoară, pacientul evitând să se culce.

De asemenea, este optim ca consumul de calorii să fie porționat la 4-5 mese, să se evite consumul de alimente tip junk food, adică mâncăruri cu conținut ridicat de calorii și cu resorbție rapidă. Favorabil este consumul de alimente bogate  în fibre, cu resorbție lentă (pâine integrală, legume etc.).

2. Dietele cu aport caloric redus sau foarte redus: Aceste diete presupun reducerea numărului de calorii consumate. Dieta cu aport caloric scăzut este recomandată pentru majoritatea pacienților, în timp ce dieta cu aport foarte redus se aplică în cazurile de obezitate extremă sub supraveghere medicală strictă.
3. Activitatea fizică: Exercițiile fizice sunt esențiale pentru arderea caloriilor și creșterea capacității corpului de a utiliza grăsimea ca sursă de energie. Activitatea fizică zilnică moderată, cum ar fi mersul pe jos, ajută la menținerea tonusului muscular și crește consumul energetic.
4. Tratamentul disfuncțiilor hormonale (tratamentul hipotiroidiei sau a bolii Cushing): Acesta este indicat pe baza diagnosticului de către medici de specialitate endocrinologi.
5. Tratamentul de întreținere: Pe măsură ce organismul se adaptează, este important să se evite stagnarea procesului de scădere în greutate și să se continue exercițiile fizice pentru a menține greutatea pierdută. Planul de tratament ar trebui monitorizat regulat de un specialist pentru a ajusta dieta și a răspunde la nevoile pacientului.
6. Tratamentul pentru obezitatea severă: În cazul în care dieta și exercițiile fizice nu sunt suficiente, medicamentele anti-obezitate sunt indicate, mai ales în cazuri severe sau în cazurile de comorbiditate (cu boli asociate severe), unde complicațiile pot pune viața în pericol.
7. Tratamentul chirurgical: Chirurgia poate fi recomandată pacienților cu un IMC mai mare de 40 sau cu un IMC de peste 35 asociat cu complicații precum diabetul sau alte afecțiuni severe. Tratamentul chirurgical poate viza îndepărtarea unui exces de țesut adipos din unele zone ale corpului (de pe regiunea abdominală, de exemplu), sau micșorarea sau remodelarea  stomacului prin așa numită chirurgie bariatrică. 

Prevenirea obezității rămâne, totuși, cheia unei sănătăți durabile, a unui stil de viață echilibrat și a unei greutăți normale pe termen lung. Cu toate acestea, în societatea actuală, obezitatea devine o problemă tot mai frecventă, având multiple cauze și o complexitate ridicată.

Este esențial să conștientizăm importanța unui stil de viață sănătos și să intervenim din timp pentru a preveni apariția acestei afecțiuni. Cu sprijin adecvat, determinare și un plan bine structurat, se poate atinge o greutate sănătoasă și se poate îmbunătăți calitatea vieții pe termen lung.